VLAD MERCORI, cunoscut în spațiul online pentru investigațiile sale din zona politică și administrativă, revine cu o nouă dezvăluire despre modul în care funcționează instituții-cheie din subordinea Ministerului Agriculturii.
În centrul materialului se află ISPIF – Institutul de Îmbunătățiri Funciare, o instituție pe care puțini cetățeni o cunosc, dar care ar fi trebuit să joace un rol esențial în proiectarea digurilor și a sistemelor de irigații din România. Practic, vorbim despre infrastructura critică pe care, în trecut, o gestionau „băieții deștepți” din Olt, pe contracte de sute de milioane de euro, derulate fără mari perturbări până la apariția unor investigații publice. ISPIF, însă, nu mai este de ani buni institut național, deși pe hârtie există în continuare.
Din 2021, ISPIF nu a mai primit acreditarea de Institut Național și funcționează ca societate comercială a statului, dar cu activitate zero, potrivit informațiilor prezentate. În ciuda faptului că nu derulează efectiv proiecte, instituția are patru angajate, dintre care trei sunt pensionare. Problema semnalată nu este doar lipsa activității, ci mai ales condițiile în care aceste persoane își desfășoară munca de zi cu zi.
Clădirea în care funcționează ISPIF este descrisă ca fiind practic debranșată de la civilizație. Nu există căldură, nu există electricitate asigurată legal și nu există apă curentă, fiind tăiate toate utilitățile. Pentru a putea folosi toaleta, angajatele sunt nevoite să care apă de afară, în bidoane, improvizând astfel o minimă funcționalitate a spațiului de lucru.
Pentru alimentarea cu energie electrică, soluția găsită a fost un cablu tras de la Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF), o altă instituție aflată în aceeași curte și tot în subordinea Ministerului Agriculturii. Curentul este folosit strict pentru a putea porni calculatoarele, într-o formulă de supraviețuire administrativă. ANIF este, la rândul ei, menționată ca fiind instituția prin care se derulau fondurile către „băieții deștepți” din domeniul îmbunătățirilor funciare.
Conform datelor prezentate, ANIF are datorii la bugetul de stat în valoare de 137 de milioane de lei, fiind descrisă drept cel mai mare datornic instituțional din România. ISPIF, deși aproape nefuncțional, acumulează la rândul său datorii semnificative, în sumă de 87 de milioane de lei. Contrastul subliniat este acela dintre modul în care statul sancționează rapid cetățenii cu datorii și lipsa de consecințe reale pentru instituțiile publice aflate în aceeași situație.
În acest context, este ridicată întrebarea privind responsabilitatea ministrului Agriculturii, Florin Barbu, numit în material „Busy”, sub a cărui autoritate se află atât ISPIF, cât și ANIF. Autorul invocă un moment dintr-un interviu acordat Digi24, disponibil online, în care ministrul este întrebat despre aceste situații și reacționează vizibil iritat. Este sugerat că, în locul unui plan clar de restructurare sau închidere a „focarelor de datorii și rușine”, subiectul este tratat cu disconfort și evitări.
Investigația se extinde și către un alt punct de lucru: ISPIF Băneasa, din județul Giurgiu, condus de directoarea Florica Mardare, angajată în sistem de 35 de ani. Și aici, condițiile de muncă sunt descrise ca fiind precare, comparabile cu cele din mahalale sau favele. Clădirea se inundă la fiecare ploaie mai serioasă, iar apa ajunge direct pe angajați și pe spațiile de lucru.
Ca soluție de avarie, directoarea ar fi montat un nailon deasupra propriului birou, în urmă cu un an, după ce a început să îi plouă în cap în timp ce lucra. Imaginile video la care se face trimitere sunt prezentate drept dovadă a situației, fiind descrise chiar de cei din interior drept „film de groază”. Astfel, instituții cu rol tehnic important, care ar trebui să gestioneze infrastructură critică, funcționează în condiții care abia asigură siguranța fizică a personalului.
Concluzia materialului este că statul român manifestă interes și eficiență doar atunci când există bani de „buzunărit”, în timp ce structurile care nu mai prezintă potențial de profit pentru rețele de interese sunt lăsate să se degradeze. Instituții odinioară importante ajung să „mucegăiască”, atât la propriu, cât și la figurat, acumulate în datorii și ignorate administrativ. Autorul extinde această metaforă asupra unei părți semnificative a mediului rural, unde cetățenii sunt lăsați, la rândul lor, „în paragină”.
Investigația despre ISPIF și ANIF este anunțată ca parte a unei serii mai ample de dezvăluiri despre modul în care funcționează statul român în teritoriu. În final, autorul menționează că un alt material, despre ajutoarele de handicap, a depășit 350.000 de vizualizări în 24 de ore, semn că interesul public pentru astfel de subiecte rămâne ridicat. Sunt promise noi episoade, cu alte cazuri și documentări privind situații similare din administrația românească.
