Pe 5 februarie 1953, în Penitenciarul Sighetu Marmației, s-a stins Iuliu Maniu, la vârsta de 80 de ani, după aproape șase ani de detenție. Arestat la 14 iulie 1947 în urma evenimentului de la Tămădău, condamnat la închisoare pe viață pe 11 noiembrie 1947, el a fost trimis inițial la Galați (ordin de arest 27 noiembrie 1947, nr. 105.515) și transferat la Sighet în august 1951 împreună cu Ion Mihalache și alți lideri ai PNT.
Regimul de detenție, condus de Vasile Ciolpan, a impus izolare, frig, foame și lipsă de îngrijiri medicale; Maniu a ajuns dependent de ajutor, iar autoritățile au permis doar tardiv aducerea lui Nicolae Carandino. Moartea sa a fost anunțată sec: „În celula numărul 9 s-a stins lumina”.
Corpul a fost îngropat în Cimitirul Săracilor din Sighet, într-o groapă comună; actul de deces a fost întocmit abia la 20 iulie 1957, la circa 4 ani și jumătate după deces. Iuliu Maniu, născut 8 ianuarie 1873 în Șimleul Silvaniei, a fost prim-ministru, președinte al PNT și președinte al Consiliului Dirigent; în 1928 PNT obținuse 77,7% din voturi.
Evocarea condamnă politica de exterminare lentă a elitei interbelice și subliniază lipsa demnității acordate unui lider istoric. Și memoria rămâne vie.
